STUP este locul antreprenorilor, un loc unde ideile se transformă în realitate, inițiat de Banca Transilvania alături de cei 20 de parteneri.
Suntem bucuroși că echipa D&C CONTA este un partener de încredere în acest proiect și suntem pregătiți să ghidăm viitorii și actualii antreprenori în domeniul financiar-contabil pentru a lua cele mai bune decizii pentru afacerea lor.
Ce este STUP?
Stup este cel mai nou loc pentru antreprenori în București unde poți crea parteneriate și unde găsești susținere, inspirație chiar și pentru o afacere care este deja în derulare. Pe Șerban Vodă nr. 206-218 este spațiul fizic Stup, care te încântă cu un design contemporan și deține un spațiu generos pentru a stabili diferite întâlniri de lucru cu partenerii STUP sau workshop-uri susținute de aceștia. STUP este și online, unde îți poți crea cont gratuit chiar aici.
Ce #SeFaceLaStup?
- Te conectezi: oricine dorește să înceapă un business găsește susținere și conexiuni pentru a-și valida ideea și pentru a demara proiectul.
- Creezi: business-uri, site-uri, magazine online, campanii de digital marketing, se francizează afaceri și multe alte lucruri.
- Accelerezi: pentru lansarea online a unei afaceri, antreprenorii beneficiază de consiliere și de implementarea soluției – site, magazin online, marketplace -, precum și de implementarea campaniilor de marketing online.
- Rezolvi: Găsești soluții pentru rezolvarea unor nevoi reale pe care orice business îl are: contabilitate, facturare, marketing online, management cash-flow și analiză financiară, consultanță pe partea legală și accesare fonduri europene, servicii de recrutare și medicale pentru angajați etc. Noi suntem parteneri în acest proiect și te așteptăm să dezbatem despre afacerea ta pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a te dezvolta sănătos.
- Finanțezi: Se obțin finanțări din partea BT Mic, compania de microfinanțare a Grupului Banca Transilvania.
Prin acest proiect, scopul nostru de a sprijini antreprenorii să se dezvolte sănătos, are acum un impact mai mare și ne dorim să fim alături de toți antreprenorii care au nevoie de un partener din domeniul contabilității pentru a contribui la dezvoltarea antreprenoriatului în România.
Dacă ești antreprenor sau îți dorești să devii, te invităm la STUP, pentru a participa la viitoarele workshop-uri pe care le vom organiza. Rămâi aproape!
Recent a fost deschiderea oficială și ne-a bucurat să vedem sute de antreprenori hotărâți, determinați și entuziasmați de a se conecta, de a învăța și de a-și duce afacerile la următorul nivel.
Te așteptăm la STUP!
echipa D&C CONTA